vineri, 6 mai 2016

5 comenzi esențiale pentru cățelul tău





A avea un cățel dresat nu este același lucru cu a avea un cățel echilibrat, dar dacă patrupedul tău cunoaște unele comenzi de bază, poate fi util atunci când trebuie să corectezi un comportament problematic – unul existent sau care poate apărea în viitor.

Astfel, când să începi antrenamentul de obediență? Poți lua cursuri dar nu este necesar pentru că o poți face chiar tu. De fapt, cu atitudinea potrivită, este distractiv atât pentru tine cât și pentru cățelul tău.

Șezi
Aceasta este una dintre cele mai ușoare comenzi de ascultare, așa că este potrivită pentru început.
  • Ține o recompensă/gustare aproape de nasul cățelului tău.
  • Ridică mâna astfel încât să urmărească recompensa și în același timp să își coboare fundul.
  • Odată ajuns în poziția șezut, spune ”Șezi”, oferă-i recompensa și arată-i afecțiune.
Repetă secvența de câteva ori zilnic până când patrupedul tău o învață, apoi cere-i să șadă înainte de masă, când pleci la plimbare și în timpul altor activități când ai nevoie ca el să stea liniștit.

Vino
Această comandă poate ține un cățel departe de probleme, aducându-l înapoi la tine dacă pierzi lesa din mână sau lași, din greșeală, ușa casei deschisă.
  • Pune cățelului tău lesă și zgardă.
  • Lasă-te la nivelul lui și spune ”Vino” în timp ce tragi ușor de lesă.
  • Când ajunge la tine, recompensează-l cu afecțiune și o gustare.
Odată ce a învățat cu lesa, îndepărteaz-o și exersează comanda într-un spațiu închis și sigur.

Jos
Aceasta poate fi una dintre cele mai dificile comenzi din dresajul de obediență pentru câini. De ce? Pentru că poziția este o postură de supunere. Poți înlesni lucrurile dacă menții un antrenament pozitiv și relaxat, mai ales dacă ai de-a face cu un cățel fricos sau anxios.
  • Găsește o gustare cu un miros deosebit de bun și ține-o într-un pumn strâns.
  • Ține mâna la botul cățelului. Când o miroase, du mâna la pământ astfel încât s-o urmeze.
  • Apoi mișcă mâna de-a lungul pământului din fața lui astfel încât corpul său să îi urmeze capul.
  • Odată aflat în poziția jos, spune ”Jos”, oferă-i gustarea și arată-i afecțiune.
Repetă zilnic. Cățelul tău poate încearca să se ridice sau să sară la mâna ta. Atunci spune ”Nu” și retrage-ți mâna. Nu-l împinge în poziția culcat ci încurajează-i fiecare mișcare pe care o face pentru a ajunge în această poziție. La urma urmei, se străduiește destul de mult să-și dea seama ce trebuie să facă.

Stai
Înainte s-o încerci pe aceasta, asigură-te că patrupedul este expert în comanda ”Șezi”.
  • Întâi cere-i cățelului tău ”Șezi”.
  • Apoi deschide palma în fața ta și spune ”Stai”.
  • Fă câțiva pași înapoi. Recompensează-l cu o gustare și afecțiune dacă stă.
  • Treptat, crește numărul de pași înapoi până să-i oferi gustarea.
  • Întotdeauna recompensează cățelul pentru că stă liniștit – chiar dacă o face numai câteva secunde.
Acesta este un exercițiu de autocontrol pentru cățelul tău așa că nu te descuraja dacă îi ia ceva timp până învață, valabil mai ales în cazul puilor și cățeilor cu energie multă. La urma urmei, vor să facă mișcare, nu doar să stea pe loc și să aștepte.

Lasă
Aceasta poate fi utilă dacă vrei să ții cățelul în siguranță atunci când îl roade curiozitatea, de exemplu atunci când miroase intrigat ceva pe pământ și poate fi periculos. Scopul este să îl înveți că primește ceva mai bun dacă ignoră celălalt lucru.
  • Ține o gustare în ambele mâini.
  • Arată-i un pumn în care ții gustarea și spune ”Lasă”.
  • Lasă-l să lingă, să miroasă, să atingă cu laba și să latre ca să o obțină, dar ignoră-i reacțiile.
  • Odată ce încetează să mai încerce, oferă-i gustarea din cealaltă mână.
  • Repetă până când pleacă de lângă acel pumn la comanda ”Lasă”.
  • Oferă-i gustarea numai atunci când se îndepărtează de acel pumn și se uită în sus la tine.
Odată ce cățelul se îndepărtează de primul pumn cu gustare și se uită în ochii tăi când rostești comanda, ești sigur că a învățat-o. Pentru asta, folosește două gustări diferite – una bună și una cu un miros mult mai bun, preferat de cătelul tău.
  • Spune ”Lasă”, pune gustarea mai puțin atrăgătoare pe pământ și acoper-o cu mâna.
  • Așteaptă până când ignoră gustarea și se uită la tine, apoi înlătură gustarea de jos, oferă-i-o pe cea mai bună și arată-i imediat afecțiune.
  • Odată ce a înțeles, așează gustarea mai bună pe pământ... dar nu o acoperi complet cu mâna, ci ține mâna puțin deasupra gustării. În timp, mută mâna gradual până când o ții la aproximativ 20 cm deasupra.
  • Acum este pregătit să exerseze cu tine stând în picioare. Urmează aceiași pași dar dacă încearcă să apuce prima gustare, acoper-o cu piciorul.
  •  
  • Sursa: Cesar's Way

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu